Anul acesta Cygnus Suceava a contribuit la organizarea tuturor atelierelor ştiinţifice şi tehnice de pe Atlantykron şi a altor două ateliere cu specific diferit. Echipamentele aduse au constat în principal din instrumente optice pentru astronomie. Tabăra a beneficiat pentru primul an de o conexiune Internet wireless de înaltă performaţă.
Atelierul de astronomie şi astrofizică a fost coordonat de dr. fiz. Petrică CRĂCIUN, dr. fiz. Marian BICA (coordonatorii lorului olimpic de astronomie al României) şi fiz. Victor ŞUTAC, ajutaţi de o parte a elevilor din lotul olimpic al României la Olimpiada Internaţională de Astronomie. Activităţile din cadrul acestui atelier pregătit şi prezentat de către Societatea Ştiinţifică Cygnus – centru UNESCO în colaborare cu Centrul pentru Studii Complexe Bucureşti au avut ca temă principală „2009 – Anul Internaţional al Astronomiei - 400 de ani de la primele observaţii astronomice făcute de Galileo Galilei”. Atelierul şi-a propus familiarizarea tinerilor cu formaţiunile din spaţiul extraterestru, prezentarea unor metode experimentale şi de observaţie a bolţii cereşti, formarea unor deprinderi referitoare la citirea, analiza şi interpretarea hărţilor cereşti, familiarizarea participanţilor cu modul de utilizare a instrumentelor astronomice (binoclu, lunetă, telescop etc.), modul de reglare a acestor aparate şi, de asemenea, modul în care reuşim să localizăm un anumit astru pe care dorim să-l observăm, totodată lăsând participaţii să folosească instrumentele pentru a învăţa să le manevreze. Ca activitate permanentă s-a realizat captarea unor imaginii cu ajutorul unei camere video adaptată la telescop şi prezentarea pe videoproiector a corpurilor cereşti filmate. Atelierul a beneficiat de aparatura modernă (4 cele mai performante telescoape şi lunete mobile existente în ţară, două computere, instrumente optice utilizate la pregătirea lotului naţional olimpic al României pentru Olimpiada Internaţională de Astronomie) precum şi de peste 50 de cărţi de specialitate. S-au realizat conexiuni transversale cu atelierele Time Machine şi Fizica povestită, coordonate de David Anderson şi Cristian Presură.
Atelierul de Ştiinţe ale viitorului a fost coordonat de dr. ing. Dan MILICI cu sprijinul studenţilor Mihaela POIENAR şi Mihai-Radu URSACHI. La atelier au participat 18 tineri cu vârsta între 16 şi 28 ani. În acest an discuţiile s-au axat pe două elemente de maxim interes în lumea ştiinţifică internaţională: tendinţele internaţionale ale anului 2009 aflat în Europa sub auspiciile inovării şi criza economică mondială. În cadrul demonstraţiilor practice s-au studiat sisteme de alimentare cu energie electrică compuse din celule solare, celule de combustie ce folosesc hidrogenul, simulări şi filme ce prezintă principiul de funcţionare al centralelor cu fuziune nucleară, demonstraţii cu roboţi şi sisteme automate realizate de studenţii Universităţii Suceava care au participat în ultimul an la competiţii ştiinţifice de prestigiu. Au fost realizate legături transversale cu atelierul Tesla prin analiza conceptului de „free energy”. O parte din echipamentele folosite în cadrul acestui atelier au fost procurate cu ajutorul lui David Anderson de la WorldGenesis Foundation şi a Societăţii Ştiinţifice Cygnus. În premieră la Atlantykron a fost utilizat şi studiat un sistem de alimentare cu energie cu celule fotovoltaice compus din panouri solare, regulator, acumulatori şi invertor 230V, care a asigurat necasarul de energie electrica pe timp de noapte a atelierelor organizate de Cygnus Suceava.
Atelierul foto coordonat de Mircea NANU-MUNTEAN a organizat o expoziţie foto în memoria celui care a fost Paul Rosner, prin anunţarea din timp pe e-mail a cursanţilor care au venit cu cate 3 - 5 fotografii pe care le consideră cele mai reuşite, atat din activitatea atlantykroniană anterioară, cât şi din afară, cursuri foto (aparate clasice şi digitale, obiective, filtre, genuri de fotografie, istoria fotografiei, discuţii pe fotografiile zilei anterioare, etc.). În acest an s-au realizat legături cu alte ateliere prin atragerea unor lectori care au făcut scurte prezentări pe tema zilei (Aurel Manole, Dan Milici, etc.). În cadrul premierii finale a celor mai buni cursanţi s-a acordat premiului Paul Rosner pentru fotografie.
Atelierul de radioamatorism coordonat de drd. ing. Cezar LEŞANU a reunit 12 radioamatori din ţară cu vârsta între 14 şi 58 ani. Pentru al cincilea an de existenţă a atelierului de radioamatorism pe insula “Inelul de Piatră” la ATLANTYKRON, la aniversarea a 400 de ani de observaţii astronomice, activitaţile s-au concentrat în domeniile radioastronomiei şi comunicaţiilor de radioamatori via satelit şi filmarea pământului din straturile superioare ale atmosferei şi transmisiei radio a imaginilor filmate. S-a utilizat acelaşi indicativ deja bine cunoscut de către participanţii anilor trecuţi şi de către radioamatorii din toată ţara - YP0IP (Yankee Papa Zero India Papa). În premieră anul acesta s-au realizat legături radio bilaterale via satelit şi legături bilaterale utilizând modul SSTV (televiziune cu baleiaj lent), prin care s-au emis în eter imagini “vînate” pe insulă de participanţii atelierului foto. Temele abordate au făcut subiectul unor prezentari multimedia şi activităţi practice.
Cu sprijinul lui David Anderson şi al CNCAN, echipa de Radioamatori de la Suceava au realizat două proiectele educaţionale: receptarea comunicaţiilor cosmonautilor de pe Staţia Orbitală cu radioamatori tereştri şi lansarea unui balon cu heliu în stratosfera terestră. Balonul lansat în ultima zi a taberei s-a ridicat până la altitudinea de 31.850m şi a transmis continuu radio poziţia (latitudine, longitudine, altitudine) datorită unui sistem GPS incorporat, temperatura exterioară şi imagini filmate cu o cameră video. La coborâre echipamentele au fost declarate pierdute în Marea Neagră la o distanţă de 100km de ţărm. Informaţiile transmise radio au fost preluate de mai mulţi radioamatori din ţară şi vor fi prelucrare şi afişate pe un site Internet.
Atelierul de ştiinţă pentru cei mici a avut ca lectori pe arh. Cerasella CRĂCIUN, ing. Dan MILICI şi ing. Florin MUNTEANU. Participanţii, 12 tineri cu vârsta între 6 şi 14 ani au folosit kit-uri educaţionale. S-au creat abilităţi şi competenţe tehnice şi ştiinţifice de bază, definindu-se câteva noţiuni fundamentale din ştiinţe. Anul acesta un accent important s-a pus pe elementele de robotică. Au fost asamblaţi, studiaţi şi testaţi 3 miniroboţi educaţionali. O altă temă a fost legată de arheologie şi s-a bazat pe apropierea de situl arheologic Capidava dar şi pe un kit educaţional axat pe arheologia egipteană. Kit-urile educaţionale folosite pentru activităţile practice au fost puse la dispoziţie de Centrul pentru Studii Complexe din Bucureşti prin amabilitatea domnului Florin Munteanu.
Atelierul de împletituri coordonat de Alina MILICI (elev) a permis învăţarea şi exersarea câtorva tipuri şi tehnici diferite de împletituri folosite la realizarea de brăţări textile, semne de carte, elemente ornamentale.
În cadrul unei conferinţe organizată în Ziua energiei, care a avut invitaţi specialişti de la Centrala Nuclear-electrică Cernavodă au fost făcute prezentări ample şi s-a răspuns la întrebările participanţilor de către ing. Dan Milici - Cygnus şi ing. Florin Munteanu de la CSC.
Au existat conexiuni între tematicile atelierelor de ştiinţă şi artă, invitaţi comuni, dezbateri pe teme comune prin translarea transdisciplinară a informaţiilor între Atelierul Tesla, Atelierul de astronomie, Atelierul de fizică povestită, Atelierul de ştiinţe ale viitorului, Atelierul de ecologie, Atelierul de arte vizuale, Atelierul foto, Gamming, Atelierul de ştiinţa pentru cei mici.
Premii importante s-au luat tinerii din Suceava la Jurnalism şi Proza SF (2 locuri I de către Cristina Bălan), iar o parte din echipă a participat la filmările lui Roberto Quaglia.